Anunțuri
Facultatea de Științe economice și administrarea afacerilor din cadrul Universității Transilvania din Brașov, organizează, prin Centrul de Formare continuă și mentorat academic, programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Up to start – competențe antreprenoriale”. Programul se desfășoară pe o perioadă de 216 ore, are 18 credite ECTS și se adresează absolvenților care au finalizat cu diplomă studiile universitare de licență care au propria afacere, doresc să aibă propria afacere sau sunt implicați în administrarea și managementul propriilor afaceri sau al altor organizații (cu profil producție, prestări servicii sau administrație publică, dar și nonprofit – asociații și fundații).
Mai multe detaii sunt disponibile AICI
În conformitate cu prevederile ordinului M.S. Nr 3262/19.10.2022 pentru aprobarea organizării și funcționării unui program-pilot de vaccinare a populației împotriva gripei sezoniere la nivelul farmaciilor comunitare, Facultatea de Medicină din cadrul Universității Transilvania organizează cursuri de pregătire postuniversitară adresate farmaciștilor, pentru pregătirea în vaccinarea împotriva gripei sezoniere.
Cursul are o durată de 5 zile ( 25 de ore de formare) și va cuprinde ore de formare teoretică și practică.
Partea teoretică se va desfășura online pe platforma edu.unitbv.ro iar partea practică, la sediul Facultății de Medicină, pe strada Nicolae Bălcescu 56, conform unei programări pe grupe. Evaluarea finală se va desfășura la sediul Facultății de Medicină.
Data de început a cursului este 14 noiembrie 2022 la ora 9:00.
Pentru înscriere sunt necesare următoarele documente:
- Cerere de înscriere
- Formular de acord pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
- Copie diploma de licență
- Copie act de identitate
- Copie aviz de liberă practică pentru 2022
- Dovada achitării taxei de 350 RON cu mențiunea: taxă de participare la cursul de formare în vaccinare cf OMS Nr 3262/19.10.2022
Taxa de înscriere se va achita prin ordin de plată, transfer bancar sau mandat poștal în contul:
Universitatea Transilvania
Cod fiscal: 4317754
Cod IBAN: RO08TREZ13120F330500XXXX
Banca: Trezoreria Municipiului Brașov
Înscrierea se realizează online pe formularul https://forms.gle/n3XtiEvg59qyuh3t5 până la data de 7.11.2022 ora 16:00.
Documentele solicitate pentru înscriere vor fi scanate și semnate conform cu originalul. Acestea vor fi transmise pe adresa de email vaccinfarmacii@gmail.com ulterior înrolării cursantului, scanate într-un singur document.
Coordonator curs:
Conf dr med Andrea Elena Neculau
Prodecan Facultatea de Medicină